Macron devine oficial preşedinte al Franţei. Hollande îi va preda cheile de la Palatul Elysee
Emmanuel Macron va trece din nou prin emoţii mari. Predecesorul său Francois Hollande îi va preda astăzi cheile de la Palatul Elysee, iar Macron va deveni oficial noul preşedinte al Franţei. Acum cinci ani, Francois Hollande a fost primit la Palat de Nicolas Sarkozy.
După ce va ajunge la Palat, Emmanuel Macron va fi invitat în biroul prezidenţial, unde va discuta cu Francois Hollande. Ulterior, Macron urmează să semneze actul de învestire şi va primi Legiunea de Onoare, cea mai mare distincţie civilă şi militară franceză.
După ce-şi va ţine discursul, Emmanuel Macron va fi salutat cu 21 de salve de tun. Macron îşi va începe activitatea cu o vizită programată la Berlin.
Luni, el se va întâlni cu Angela Merkel. Potrivit agendei, oficialii vor discuta asupra unor chestiuni ce ţin de securitate şi economie.
Anterior şi Francois Hollande s-a întâlnit cu cancelarul Germaniei la doar 16 ore după ce a fost investit.
Emmaneul Macron este al optulea preşedinte al celei de-a cincea Republică Franceză şi cel mai tânăr lider de la Elysee.
ROMÂNIA - UE
- Marine Le Pen şi Emmanuel Macron, replici dure în cadrul ultimei dezbateri televizate
- Alegeri prezidențiale în Franța: În primul tur, Emmanuel Macron a acumulat 24% din voturi, iar Marine Le Pen - 21,5%
- Francezii au ales: Emmanuel Macron, cel mai tânăr preşedinte din istoria celei de a V-a Republici
- Emmanuel Macron a promis că va face schimbări radicale în politica din Franța
- Alegeri prezidenţiale în Franţa. Pentru cine au votat francezii din Moldova şi România
- Macron îi ia apărarea soţiei sale, blamând misoginismul şi homofobia pentru OBSESIA presei faţă de Briggite