MAEIE: Nu se cunoaşte dacă printre victimele atentatului de la Londra se numără şi moldoveni
Potrivit Ministerului de Externe de la Chişinău, deocamdată nu se cunoaşte dacă printre victimele atentatului de la Londra se numără şi cetăţeni moldoveni. Între timp, lumea întreagă se roagă pentru victimele atacului.
Oficiali din întreaga lume au declarat că sunt alături de poporul britanic şi au anunţat că vor lupta în continuare cu terorismul.
Printre primii care au condamnat atacul terorist a fost primarul Londrei, Sadiq Khan. El i-a sfătuit pe oameni să rămână calmi.
"Nu există cuvinte care ar putea descrie groaza şi furia care a pus stăpânire pe întregul oraş. Nu poate exista justificare pentru astfel de acte de terorism, dar vreau să spun că nu-i vom lăsa să câştige", a spus primarul Londrei, Sadiq Khan.
Partidul Național Scoțian şi cel Conservator şi-au suspendat campaniile electorale pentru alegerile parlamentare. Alte formaţiuni au refuzat însă să facă acest lucru.
Liderul Partidului pentru independența Regatului Unit a declarat că scopul extremiştilor este să pună în pericol democraţia.
Şi oficialii din Moldova au anunţat că sunt alături de poporul britanic. Într-un mesaj publicat pe site-ul preşedinţiei, Igor Dodon a declarat că este profund indignat de cele întâmplate şi a transmis condoleanţe rudelor victimelor.
Iar preşedintele Parlamentului a postat un mesaj pe Twitter în care i-a îndemnat pe toţi să se roage pentru victimele atentatului.
Cetățenii moldoveni care au nevoie de asistență se pot adresa Ambasadei Republicii Moldova de la Londra la numărul de urgență +447895805306 sau la numerele Centrului de Apel al MAEIE: 080090990, 022201047 - dacă efectuează apelul de pe teritoriul Republicii Moldova,
+37322788722, dacă apelul este efectuat din străinătate.
Liniile de urgență instituite de autoritățile Marii Britanii: 08000961233 și +442071580197.
Actualitate
- Un iPhone a salvat viața unei victime ale atacului terorist de la Manchester
- Rusia a atacat ISIS cu rachete de croazieră. "Toate ţintele au fost lovite" (FOTO)
- ISIS în spatele atacului de la Kabul. Numărul victimelor este în creştere, iar spitalele din regiune sunt arhipline
- TEROARE la Londra! 7 morţi şi 48 de răniţi în urma a două atacuri. Trei atacatori ucişi
- TEROARE la Londra. Reacţiile liderilor din întreaga lume după atacurile de sâmbătă seara
- MĂRTURII DE GROAZĂ! Un bărbat a încercat să salveze o tânără din mâinile atacatorilor din Londra