MAEIE oferă DETALII despre eliminarea restricțiilor pentru moldovenii care urmează să călătorească în UE
Ministerul de Externe de la Chișinău a oferit detaliii despre eliminarea restricțiilor pentru călătoriile neesențiale în Uniunea Europeană. În lista țărilor care au liber în UE este inclusă și Republica Moldova.
Potrivit MAEIE, lista aprobată la nivelul UE are statut de recomandare aplicabilă față de 25 din 27 state membre ale Uniunii. Recomandarea dată nu se aplică direct, ci urmează să fie implementată prin deciziile individuale ale statelor membre ale Uniunii Europene și ale statelor spațiului Schengen.
Potrivit sursei citate, Danemarca nu a participat la adoptarea recomandării, dar poate decide să o aplice. De asemenea, Irlanda nu a participat la adoptarea recomandării și nu este legată de prevederile acesteia. Adițional, Elveția, Liechtenstein, Islanda și Norvegia urmează să aplice recomandarea în calitate de state ale spațiului Schengen.
În acest context, cetățenii Republicii Moldova și cei cu reședința legală în țara noastră vor putea efectua călătorii neesențiale în statele spațiului Schengen, fiind în posesia unui rezultat negativ al testului PCR pentru diagnosticarea covid-19 în forma solicitată de autoritățile statului de destinație, care a fost efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de traversarea frontierei statului respectiv.
Vor fi scutiți de obligația deținerii rezultatului negativ al testului PCR pentru diagnosticarea COVID-19 următoarele categorii de persoane: personalul din sectorul transporturilor; lucrătorii transfrontalieri și
persoanele vaccinate împotriva covid-19, în cazul în care statul de destinație acceptă dovada vaccinării.
MAEIE menționează că rămân valabile cerințele aplicate în contextul regimului fără vize cu UE, inclusiv deținerea pașaportului biometric valabil, confirmării destinației și scopului călătoriei, asigurării medicale și mijloacelor financiare suficiente.