Maestrul stilului de karate, Morio Higaonna, pentru a treia oară în Moldova
Vizita lui Morio Higaonna reprezintă cel mai important eveniment al anului pentru artele marţiale din Moldova. Marele maestru al stilului de karate Goju-ryu a venit în ţara noastră pentru a treia oară. Organizatorii spun că acest lucru a trezit un interes sporit pentru luptătorii din toată lumea.
Morio Higaonna deţine cea mai înaltă calificare din karate Goju-ryu - 10 dan. El este considerat părintele acestui stil de luptă care a apărut pe insula Okinawa. Chiar dacă are 74 de ani, japonezul continuă să călătoarească prin lume ca să menţină acest stil tradiţional de karate.
"Karate tradiţional presupune antrenamente pe parcursul întregii vieţi. E ca un sistem. (...) Dacă renunţi la această filosifie şi îl transformi într-un gen de sport, atunci karate-ul va dispărea. Eu îmi doresc să menţin acest stil", a declarat Morio Higaonna.
"La acest eveniment vor participa peste 200 de oameni, care vor veni din mai multe ţări. Vor veni sportivi şi din Anglia, Franţa sau SUA", a declarat antrenorul Goju-ryu, Victor Panasiuc.
Aceasta este a treia vizită a lui Morio Higaonna în Moldova. Japonezul a dat lecţii batalionului cu destinaţie specială "Fulger" şi va participa la examenul pentru centura neagră a mai multor luptători din diferite ţări. Cel mai important eveniment va avea loc duminică la Teatrul de Operă şi Balet unde va fi organizat Festivalul artelor marţiale.
- Seminar internaţional de karate în Moldova
- Preşedintele rus, Vladimir Putin, s-a ridicat cu încă o treaptă la Judo
- Evenimentul anului la karate: Cel mai puternic om al artelor marţiale a venit la Chişinău
- "Tigrul alb al luptelor", Morio Higaonna, a venit în Moldova pentru a prezenta un master class în luptele Goju-ryu
- Interviu EXCLUSIV cu maestrul Goju-ryu, Mario Higaonna: La karate trebuie să stai bine în picioare VIDEO