Mafia chineză din Italia, destructurată. Poliţia a arestat 28 de persoane
Poliţia italiană a anunţat joi destructurarea unei organizaţii infracţionale chineze de tip mafiot care controla distribuţia de produse chinezeşti în Europa. Douăzeci şi opt de persoane au fost arestate în cadrul operaţiunii, relatează dpa, potrivit Digi24.ro.
Presupusul cap al organizaţiei, Zhang Nai Zong, în vârstă de 57 de ani, a fost arestat la Roma. Poliţia, care l-a prezentat ca fiind "regele mafiei chineze", l-a urmărit iniţial la Prato, localitate în apropiere de Florenţa care găzduieşte cea mai importantă comunitate chineză din Italia şi unde oamenii plecau capetele la apariţia sa.
Ilustrativă pentru bogăţia şi influenţa sa a fost o nuntă pe care a organizat-o în 2013 la hotelul Hilton din Roma, eveniment care ar fi costat 80.000 de euro şi la care invitaţii au fost aduşi cu automobile Ferrari şi Lamborghini.
S-a stabilit că organizaţia chinezului, bănuită iniţial de cămătărie şi extorcare de bani, impusese un monopol asupra industriei transportului rutier de mărfuri, a declarat pentru radioul public comandantul Alessandro Giuliano. Reţeaua era implicată de asemenea în prostituţie, trafic de droguri şi pariuri ilegale şi avea sedii la Prato, Roma, Padova, Milano, Paris, Madrid şi Neuss, în Germania.
Prato, centru al industriei textile controlate de chinezi, a intrat în vizorul poliţiei din 2011, după asasinarea a doi chinezi într-un conflict între bande. La Prato au fost operate 16 din arestările anunţate joi. Alte şapte au avut loc la Roma, câte una la Milano şi Padova şi alte două în Franţa.
Suspecţii sunt acuzaţi, între altele, de apartanenţă la o grupare de tip mafiot, infracţiune pasibilă în Italia de o pedeapsă de cel puţin 10 ani de închisoare. În acelaşi timp, autorităţile au sechestrat sau confiscat bunuri în valoare de „câteva milioane de euro”, între care afaceri, proprietăţi, maşini şi 61 de conturi bancare şi de investiţii.
- MOMENTE DRAMATICE. O moldoveancă a murit după ce a căzut de pe un munte
- Doi moldoveni care au lucrat la vila celebrului motociclist italian Valentino Rossi, solicită despăgubiri de 114 mii de euro
- Italia va trimite militari în Niger pentru a ajuta autorităţile locale să lupte împotriva terorismului şi a traficului cu migranţi