Mai eco decât la Chişinău. La Orhei a fost deschisă o staţie de epurare ecologică VIDEO
De astăzi, locuitorii din oraşul Orhei vor avea acces la servicii publice de calitate. Şi asta deoarece în zonă a fost deschisă o staţie de epurare ecologică. Datorită unei tehnologii speciale, filtrarea apelor se face cu ajutorul straturilor de pietriş şi a stufului, iar cheltuielile sunt minime.
Potrivit primarului oraşului Orhei, staţia de epurare eco va permite reducerea cu aproximativ 50 la sută a cheltuielilor pentru întreţinere.
"Deoarece Orheiul este pe pantă, vom avea sistem de canalizare gravitaţional şi, în acest sens, ne va da posibilitatea într-adevăr să micşorăm toate costurile ce ţin de apeduct şi canalizare în oraşul Orhei", a declarat primarul de Orhei, Vitalie Colun.
Ministrul Mediului speră că, în următorii 10 ani, toată populaţia Moldovei va avea acces la apă potabilă şi canalizare.
"Avem parteneri de dezvoltare pe măsură, şi Banca Mondială, şi Uniunea Europeană, ceea ce înseamnă şi proiecte de anvergură, şi sprijin pe măsură Republicii Moldova, ca în următorii 10-15 ani, toţi cetăţenii să aibă acces la apă potabilă şi canalizare", a subliniat Gheorghe Şalaru.
Iar partenerii europeni, prezenţi la eveniment, au menţionat că Uniunea Europenă este gata să susţină şi alte proiecte, pentru dezvoltarea infrastructurii în ţara noastră.
"Cea mai importantă idee a susţinerii din partea UE este de a ajuta o ţară să înceapă să muncească singură la reformele necesare. Suportul pentru Republica Moldova este continuu. Astăzi, lucrăm ca să aducem apă mai bună, condiţii sanitare şi de mediu mai bune", a menţionat ambasadorul UE în Moldova, Pirkka Tapiola.
Construcţia staţiei de epurare a costat 4,8 milioane de euro. Proiectul a fost realizat cu suportul financiar al Comisiei Europene, Băncii Mondiale şi al Fondului Ecologic Naţional. Staţia se întinde pe 5 hectare de teren şi va fi disponibilă pentru aproape 30 de mii de oameni.