Mai mult de 10 avioane de luptă SU-27 și SU-30 ruseşti au aterizat în Crimeea
Mai mult de 10 avioane de luptă SU-27 și SU-30 pe care Rusia le mobilizează pentru a-și consolida forțele aeriene, pe fondul tensiunilor sporite cu Ucraina, au aterizat sâmbătă în Crimeea, relatează Reuters, potrivit Mediafax.
Un martor a observat că aeronavele au aterizat la baza aeriană Belbek din Crimeea, peninsulă anexată de Rusia în 2014, după ce președintele ucrainean Viktor Ianukovici, sprijinit de Moscova, a părăsit Kievul după ciocniri stradale și proteste violente, scrie hotnews.ro.
Tensiunile dintre Moscova și Kiev au crescut în ultimele săptămâni după ce Rusia a capturat trei nave militare ucrainene și echipajele lor pe 25 noiembrie, într-un incident în care Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc.
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a afirmat că Ucraina pregătea "o provocare" în apropiere de Crimeea înainte de sfârșitul anului.
- ZBOR EXTRAORDINAR deasupra UCRAINEI. SUA îşi confirmă angajamentul de susţinere a Kievului în conflictul din Marea Azov
- Rusia desfăşoară avioane de luptă în Crimeea pe fondul tensiunilor cu Ucraina
- Rusia trimite avioane DE LUPTĂ în Crimeea. Cu ce a justificat Kremlinul decizia
- AVIOANE DE LUPTĂ ÎN CRIMEEA. Ministrul de Externe al Rusiei susţine că Ucraina ar pregăti provocări militare