Mai mult sprijin pentru copiii cu dizabilități. Până la ce vârstă vor primi indemnizație de la stat
Embed:
Părinţii ai căror copii suferă de maladii oncologice sau au dizabilităţi vor beneficia de indemnizaţie pentru îngrijirea acestora până la 18 ani, şi nu 16 cum este în prezent.
Parlamentul a aprobat un proiect de modificare a legii în acest sens.
Documentul mai prevede extinderea cu doi ani a perioadei în care aceşti părinţi îşi pot lua concediu medical, adică până la împlinirea vârstei de 18 ani a copiilor lor.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, în Moldova sunt aproximativ 13 mii de copii cu nevoi speciale, cu vârsta de până la 17 ani.