Mai multă transparenţă în repartizarea banilor pentru reparaţia şi reabilitarea drumurilor locale
Mai multă transparenţă în repartizarea banilor pentru reparaţia şi reabilitarea drumurilor locale, asta prevede o nouă metodologie elaborată de Ministerul Transporturilor.
Autorităţile vor ca banii să fie distribuiţi din Fondul Rutier în baza unor criterii clare, printre care dificultatea traseului sau intensitatea traficului. Documentul a fost supus dezbaterilor publice.
În prezent, banii pentru reparaţia drumurilor locale sunt repartizaţi în baza solicitărilor din partea primăriilor şi a consiliilor raionale.
Ministerul Transporturilor vrea ca banii să fie cheltuiţi eficient şi să fie exclusă distribuirea lor în baza unor criterii politice.
De asemenea, autorităţile afirmă că pentru al doilea an consecutiv, o parte din fondurile acumulate din taxele pentru drum a fost redirecţionată pentru achitarea pensiilor şi a salariilor.
"Anul trecut din Fondul Rutier, cu 485 milioane a fost efectuată rectificare. Dacă nu era rectificarea cu suma de 485 de milioane de lei, vă imaginaţi câte drumuri puteau fi reparate sau chiar construite", a spus ministrul Transporturilor Iurie Chirinciuc.
Şoferii spun că iniţiativa este bună şi cer ca banii din Fondul Rutier să fie utilizaţi doar pentru reparaţia drumurilor.
"Nouă ne trebuie drumuri bune pentru asta transportatorii au susţinut majorarea taxelor. Noi vom distruge, vom mulge vaca până va muri, dar când moare vaca nu vom avea ce mulge", a declarat directorul executiv al Uniunii Transportatorilor şi Drumarilor, Dumitru Albulesa.
Primarii, la rândul lor, spun că datorită noii metodologii, în localităţi vor fi, în sfârşit, drumuri mai bune.
"Calitatea drumurilor este în stare foarte gravă. Nu au fost reparate de vreo 20 de ani, s-au făcut prea mari gropi. Noi nu putem singuri să facem reparaţia la aceste drumuri", a declarat primarul comunei Libidenco din raionul Cahul, Alexandru Bondari.
Ministerul Transporturilor preconizează ca, în acest an, în Fondul Rutier să ajungă un miliard 600 de milioane de lei.