Mai multe cuiburi de cocostârc în Moldova. Cel mai vechi are peste două secole. Localitatea în care se află
În ţara noastră sunt 415 cuiburi de cocostârci, cu 120 mai multe decât erau acum doi ani. Asta arată datele unui recensământ, făcut de Societatea Pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii.
Cel mai vechi cuib este în localitatea Pogăneşti din raionul Hânceşti şi are mai mult de două secole. Datele mai arată că o treime din acestea sunt vechi şi în stare de degradare, aşa că 65 dintre ele au fost părăsite de cocori.
Aşadar, cele mai multe cuiburi, 28 la număr, sunt în raionul Teleneşti. Tot peste 20 de culcuşuri pot fi găsite în localităţile din raioanele Ştefan-Vodă, Râşcani, Drochia, Cimişlia şi Cahul.
La polul opus, cu cele mai puţine cuiburi de cocori sunt raionele Străşeni, Rezina şi Dubăsari. Totuşi, cu 60 de ani în urmă, numărul acestora era mult mai mare. Atunci, în ţară erau peste 500 de cuiburi.
Este pentru a doua oara când Societatea Pentru Protecţia Păsărilor şi a Naturii face un astfel de recensământ. Prima numărare a fost făcută cu doi ani în urmă. Specialiştii spun că migrarea acestei specii de păsări reprezintă un indicator al schimbării calității mediului.