Mai multe drepturi: Femeile singure din Arabia Saudită se pot caza la hotel
Embed:
Cuplurile străine necăsătorite şi femeile singure din Arabia Saudită se vor putea caza în hoteluri. Anunţul a fost făcut de către autorităţile de la Riad, care au precizat că închirierea camerelor se va efectua exclusiv în bază de un act de identitate.
Până acum, cuplurile care doreau să se cazeze într-un hotel din ţara arabă trebuiau să prezinte dovezi că sunt căsătoriţi.
Săptămâna trecută, autorităţile de la Riad au anunţat că femeile străine pot călători în Arabia Saudită fără supravegherea unui bărbat, iar anul trecut, femeile din această ţară au primit dreptul de a conduce autovehicule.