Mai multe facilități pentru agenții economici. Vama continuă reformele de simplificare a procedurilor și a trecerii frontierei
Simplificarea și automatizarea procedurilor, fluidizarea traficului sau extinderea controlului comun continuă să reprezinte unele dintre cele mai importante domenii de interes ale Departamentului venituri și control vamal al Aparatului Central al Serviciului Vamal. Realizările subdiviziunilor acestuia, dar și obiectivele pentru acest an, au fost prezentate în cadrul unei ședinței de bilanț, prezidate de către Directorul instituției, Vitalie Vrabie.
Potrivit rapoartelor, în anul 2018, instituția a avansat în demersurile de simplificare și automatizare a procedurilor de vămuire. Astfel, până în prezent, numărul titularilor statutului AEO a ajuns la 117, autorizații de vămuire la domiciliu (PVD) au primit 77 de operatori economici, iar alții 26 au devenit Exportatori Aprobați.
În intervenția sa, Vitalie Vrabie a subliniat importanța promovării, în continuare, a acestor instrumente de facilitare a comerțului, mai ales că, eficiența acestora este confirmată și de cifre.
"O cuantificare a impactului acestor simplificări este lesne de văzut în cazul exporturilor, care, în anul 2018, au crescut cu 1 mlrd 950 mil. de lei, însumând 39,4 miliarde lei. Acest lucru arată creșterea potențialului de producere a agenților economici autohtoni și, implicit, creșterea economiei naționale", a dedus acesta. În același context, menționăm că, valoarea mărfurilor exportate de către deținătorii statutului de Exportator Aprobat, care sunt exonerați de obligativitatea prezentării certificatelor de origine, a crescut cu 28%, depășind 7,5 miliarde de lei.
Un alt instrument de facilitare a comerțului, dar și a trecerii frontierei, implementat de instituție, l-a constituit aplicația TIR-EPD (declararea prealabilă a tranzitului), care va deveni în curând funcțională. Tot în scopul fluidizării traficului transfrontalier, în acest an, instituția va aplica un sistem similar aplicației Go Swift, care le va permite transportatorilor de mărfuri să-și programeze traversarea frontierei.
Acțiunile de accelerare a traficului transfrontalier includ și promovarea conceptului de control comun. Actualmente, controlul comun este aplicat în șase puncte de trecere de la frontiera cu Ucraina, urmând ca, în anul 2019, acesta să fie extins și la alte posturi de pe același segment de frontieră.
Tot în 2019, instituția ar urma să finalizeze proiectul Twinning privind implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit și Ghișeului Unic, care vor fi, la rândul lor, integrate în noua versiune a softului ASYCUDA World.
De rând cu aceste actualizări, Vitalie Vrabie a cerut să se progreseze și în dezvoltarea altor module menite să automatizeze activitatea organelor vamale.
Îmbunătățiri sunt preconizate și pentru domeniul valorii în vamă și a dovezilor de origine. În acest sens, instituția a elaborat și propus spre avizare mai multe modificări la Regulamentul privind declararea valorii în vamă, ținându-se cont de cele mai bune practici internaționale. De asemenea, a fost elaborat și un Ghid privind examinarea dovezilor de origine preferențială, care, odată aprobat, va facilita obținerea scutirilor de taxe la importurile operate în baza Acordurilor de Liber Schimb.
Adițional, este de menționat că, în urma intervențiilor subdiviziunilor de valoare în vamă, au fost încasate suplimentar 448 milioane de lei.
Totodată, sporirea calității controlului vamal se înregistrează pe fundalul micșorării numărului de controale vamale la import. Astfel, în anul 2018, ponderea declarațiilor vamale repartizate pe culoarele roșu și galben a scăzut cu 5,2%, ceea ce constituite echivalentul a 18 293 de declarații vamale. Această scădere denotă optimizarea controlului vamal și eficientizarea activității de analiză a riscurilor. Pentru agenții economici, aceasta se reflectă prin economisirea de timp și resurse.
Progrese au fost atinse și în domeniul clasificării tarifare a mărfurilor. Aceasta s-a realizat prin extinderea acreditării Laboratorului Vamal pentru încă patru metode de încercări, ceea ce va permite determinarea poziției tarifare pentru mai multe categorii de mărfuri, iar în rezultat – perceperea integrală a drepturilor de import.
În același timp, colectarea integrală a plăților la bugetul de stat și diminuarea riscurilor de fraudare urmează a fi asigurată și printr-o supraveghere video centralizată a tuturor zonelor de control vamal, inclusiv a celor 47 de antrepozite vamale, care, actualmente, stochează mărfuri de peste 1 miliard de lei. Iar în lipsa unei monitorizări eficiente, există riscul ca mărfurile depozitate în acest regim suspensiv să fie plasate pe piață fără achitarea drepturilor de import.
În acest sens, unei monitorizări stricte vor fi, în continuare, supuse și celelalte regimuri suspensive, precum cele de admitere temporară, tranzit, perfecționare pasivă și activă.
Vitalie Vrabie le-a mulțumit responsabililor din Departament pentru eforturile depuse și i-a încurajat să continue cu aceeași dedicare și perseverență toate proiectele de îmbunătățire a activității.
- Bilanțul antifraudă din Vamă pentru 2018: Recalculări de sute de milioane de lei și mai multe grupări infracționale anihilate
- Un MOLDOVEAN de 40 de ani, cu mandat de arest pentru că a săvârșit infracțiuni în Germania, REȚINUT la vamă
- Visau să lucreze peste hotare și să facă bani! Trei moldoveni, prinși la vamă cu documente false