Mai multe fotolii de deputat ar putea rămâne vacante, dacă guvernarea va insista pe anularea sistemului mixt de vot
Embed:
Fotoliile de deputat eliberate de Maia Sandu, Andrei Năstase şi Viorel Melnic ar putea rămâne vacante, în condiţiile în care guvernarea insistă pe anularea sistemului mixt de vot şi revenirea la cel proporţional. Atenționarea vine din partea mai multor experţi şi lideri de partide extraparlamentare, care au participat la o nouă rundă de dezbateri cu privire la legislaţia electorală.
După ce Parlamentul a votat în prima lectură anularea sistemului mixt, Alianţa PSRM-ACUM vrea ca, până la sfârşitul lunii, să aprobe în lectură finală revenirea la listele de partid. Însă, acest lucru ar putea cauza probleme juridice în privinţa organizării alegerilor noi în circumscripțiile uninominale, câştigate de deputaţii care deja şi-au depus mandatele. Guvernarea recunoaşte că nu are o soluţie.
"Sunt voci, inclusiv, în societatea civilă, care spun nu trebuie să fie făcute alegeri, sistemul mixt a fost abuziv. Trebuie să găsim o formulă cum să mergem mai departe", a declarat Sergiu Litvenco, deputat PAS.
"În mod legal, acest parlament se bazează pe sistemul mixt şi, în opinia noastră, aceste alegeri noi în circumscripțiile, unde deputaţii şi-au dat demisia, trebuie să fie organizate alegeri. Altfel nu este posibil, nu văd în mod practic nicio găselniţă juridică", a spus Ilian Cașu, vicepreședintelui formațiunii "Partidul Nostru".
Mai mulţi experţi în domeniul legislaţiei electorale îndeamnă parlamentarii să ajusteze proiectul cu un mecanism ce ar completa numărul deputaţilor.
"Nicidecum nu puteam să agreăm propunerile altor colegi, cu tot respectul, deoarece trebuie să participe în scrutin, în alegeri noi, să fie organizate alegeri după reguli tranzitorii, expres prestabilite", a zis Mihai Corj, reprezentant al Institutului de Creaţie Legislativă.
De asemenea, experţii şi mai mulţi politicieni atenţionează asupra creării unui precedent periculos.
"Deja o scoateţi în cap cu sistemul acesta, pentru că parlamentul este legal, valabil, reprezentativ, a fost recunoscut de instituţiile internaţionale. Crearea de precedente va fi dăunătoare", a zis Vasile Costiuc, preşedintele partidului "Democraţia Acasă".
"Societatea nu va înţelege, există reguli. Partea cu funcţionarea retroactivă a legii este mai puţin clară. Recomandarea e de a face aceste alegeri împreună cu alegeri locale noi, măcar pentru un pic de economie de bani, dar trebuie să facă", a menționat Valeriu Pașa, expert "Watchdog".
Săptămâna trecută, Ministerul Justiţiei a dat un aviz negativ la proiectul de modificare a legislaţiei electorale, criticând faptul că nu există o procedură stabilită pentru suplinirea mandatelor vacante ale deputaţilor aleşi în circumscripțiile uninominale. Totodată, Ministerul s-a declarat împotriva iniţiativei ca diaspora să poată vota două zile consecutiv, precum şi cu paşaportul expirat.