Mai multe ONG-uri au semnat o declarație prin care condamnă cțiunile organizatorilor protestului din fața Procuraturii Generale
Mai multe organizație neguvernamentale, Amnesty Internațional Moldova, Promo-LEX, CPR Moldova și Human Rights Embassy, au semnat o declarație comună prin care condamnă acțiunile organizatorilor protestului din 26 octombrie, din fața Procuraturii Generale. Totodată, organizațiile semnatare condamnă acțiunile unor participanți la întrunire de agresare a jurnaliștilor, dar și acțiunile de constrângere a participării la întrunirile publice.
"În data de 26 octombrie 2022, în timpul discursului și la îndemnul organizatorilor întrunirii din fața Procuraturii Generale și anume I. Șor (online) și D. Țurcanu, un grup de persoane a încercat să instaleze corturi pe pragurile și în fața ușilor de la intrare în sediul Procuraturii Generale. Grupul respectiv avea un comportament agresiv și nu reacționa la îndemnurile poliției de a nu bloca intrarea în sediul instituției publice. Acțiunile organizatorilor aparent încurajau grupul de persoane agresive, fără a îndeplini obligația de menținere a ordinii publice și cooperare cu organele de drept", menționează ONG-urile care au semnat declarația comună.
În context, semnatarii declarației îndeamnă organizatorii întrunirilor, reprezentanții autorității publice locale și ai poliției, carabinierilor să coopereze în vederea desfășurării unor întruniri pașnice și civilizate. De asemenea, îndeamnă organele de poliție și procuraturii să investigheze alegațiile cu privire la agresarea jurnaliștilor.