Mai multe produse s-au scumpit, în august. Care sunt acestea
În luna august, moldovenii au scos din buzunare mai mulți bani pentru achitarea produselor alimentare, a mărfurilor și serviciilor.
Potrivit Biroului Național de Statistică, în ultimă lună a verii, prețul la produsele alimentare a crescut cu peste opt la sută, față de aceeași perioadă a anului trecut, iar mărfurile cu aproape cinci procente. În același timp, serviciile au devenit mai scumpe cu peste două la sută.
Datele statistice arată că cel mai mult, cu 35 la sută, s-au scumpit ouăle de găină. Prețul la legume s-a majorat cu peste 19 procente, iar la fructe cu peste 17 procente. În același timp, cu cinci la sută a devenit mai scumpă carnea și conservele de carne.
Aceeași majorare de preț s-a înregistrat la lapte și produsele lactate. Tot în luna august s-a scumpit pâinea și uleiul vegetal cu 1,5 și, respectiv un procent față de aceeași perioadă a anului trecut. O diminuare de preț a înregistrat doar zahărul, doar că aceasta este una nesemnificativă.
Biroul Național de Statistică mai arată că în luna august s-a scumpit energia electrică cu aproape trei procente. După ce ANRE a luat decizia de a majora tariful, experții economici au menționat că această măsură va duce la scumpirea produselor alimentare, în special la cele procesate din lapte și din carne.
Totodată, s-a majorat și tariful pentru transportul pasagerilor cu aproape un procent și jumătate. Acesta ar putea crește semnificativ în timpul apropiat, dat fiind faptul că mai mulți transportatori au cerut majorarea prețului pentru călătorii.
- PUBLIKA REPORT: Ce calitate au hainele fabricate în Moldova şi ce branduri merită achiziţionate
- Notă bună economiei naţionale pentru începutul 2019: Investiţiile pe termen lung au crescut cu peste 25 la sută
- Veniturile la vamă au scăzut CU PESTE 100 DE MILIOANE timp de o lună
- FAO: Creşterea preţurilor mondiale la alimente s-a atenuat în iunie