Mai multe țări din Europa își redeschid granițele după ce pandemia de coronavirus a început să bată în retragere
Mai multe țări din Europa își redeschid granițele după ce pandemia de coronavirus a început să bată în retragere pe bătrânul continent. Astfel, Grecia se pregătește să primească, începând de luni, turiști străini, cu excepția celor veniți din Marea Britanie, unde virusul continuă să facă ravagii. Zborurile din această țară vor fi interzise încă cel puțin două săptămâni. Pe deasupra, toți pasagerii care zboară din Italia, Spania și Țările de Jos vor fi supuși unor teste la aterizare.
Tot începând de luni, guvernul francez va ridica restricțiile de călătorie impuse în contextul pandemiei. Vor putea vizita această țară cetățenii statelor membre ale UE, precum și cei din unele țări din afara blocului comunitar unde coronavirusul a început să bată în retragere. Excepție fac Spania și Marea Britanie, cu care Franța va menține măsurile de restricție.
Și Polonia și-a redeschis, în noaptea de vineri spre sâmbătă, granițele cu țările vecine care fac parte din UE. Controalele de la frontierele cu Ucraina, Belarus şi exclava rusă Kaliningrad rămân în vigoare. Zborurile către destinaţiile UE vor fi reluate în 16 iunie.
Din cauza numărului mare de infectări din ultima perioadă, Republica Moldova nu se regăsește pe listele de călătorie ale țărilor care și-au redeschis granițele.