Mai multe ţări din Europa resping cotele obligatorii de refugiaţi. Care este motivul
După Ungaria, și Slovenia a început construcția unui gard la frontiera croată. Afluxul de oameni este atât de mare, încât autoritățile de la Ljubljana spun că aceasta este cea mai bună soluție, pentru a evita intrarea și ilegală a străinilor.
Iar Polonia, Cehia, Slovacia și Ungaria resping, în continuare, cotele obligatorii de refugiați propuse de Comisia Europeană.
Grupul de la Visegrad, reunit ieri la Praga, nu vrea să facă nicio concesie în privința crizei imigranților și spune că nu dispune de suficienți bani, pentru a găzdui un număr atât de mare de străini.
"Suntem conștienți de faptul că Europa are nevoie de o acțiune colectivă, care va genera o soluție. Situația este, în continuare, opresivă", a spus ministrul de Externe al Cehiei, Lubomir Zaoralek.
Între timp, parlamentarii maghiari au adoptat o lege prin care autorizează Guvernul să detașeze forţe armate la frontieră. Mai mult, militarii și poliția vor avea dreptul să folosească arme împotiva imigranților, cu precizarea ca acestea să fie neletale.
Indiferent de contradicțiile și replicile dintre politicieni, refugiații își continuă drumul.
În localitatea croată Opatovac au avut loc violenţe dintre forțele de ordine și imigranţi. Aceștia din urmă nu erau dispuși să stea la coadă pentru a fi înregistrați de către autorități.
Ieri, peste 400 de oameni au ajuns cu trenul în Germania. Această țară este destinația finală a celor mai mulți dintre clandestini.
Odată ajunși acolo, ei sunt cazați gratuit şi primesc şi ajutor financiar de peste 300 de euro pe lună pentru fiecare adult.
Miercuri, șefii de state și de guvern din Uniunea Europeană urmează să se întâlnească în cadrul unui summit extraordinar, dedicat crizei refugiaților.