Mai mulţi ambasadori acreditaţi în ţara noastră au plantat copaci pe o alee din parcul La Izvor din Capitală
Mai mulţi ambasadori acreditaţi în ţara noastră s-au înarmat cu mănuşi şi lopeţi şi au plantat împreună 40 de copaci pe o alee din parcul La Izvor din Capitală.
După ce au sădit puieţii de prun purpuriu, oficialii au legat plăcuţe pe care sunt scrise numele ambasadorului şi a ţării pe care o reprezintă.
"Sădesc pentru viitorul nostru comun. Iniţiativele respective sunt şi trebuie să fie încurajate, de absolut toţi, politicieni, diplomaţi şi oameni simpli", a declarat Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova.
"Este foarte important să plantăm copaci, important pentru oraşul Chişinău, protecţia naturii, este o iniţiativă frumoasă", a spus Paul Graham, ambasadorul Franţei în Republica Moldova
"Era nevoie, cred, ca această alee să fie şi împodobită cu copaci foarte frumoşi. Dacă cumva noi diplomaţii, colegi din corpul diplomatic putem să fim de folos, într-un mod simbolic, atunci hai să facem şi acest lucru", a precizat Bartlomiej Zdaniuk, ambasadorul Poloniei în Republica Moldova.
La acţiunea de plantare au mai participat şi reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale şi angajaţii preturii sectorului Buiucani.
"Vrem să vă mulţumim foarte mult pentru disponibilitatea de a veni astăzi aici alături de noi ca să plantăm această alee frumoasă, care va purta numele aleei misiunilor diplomatice, organizaţiilor internaţionale la Chişinău. Sper eu să se prindă fiecare şi să prindă culoare această alee", a menţionat Ion Ceban, primarul general al Capitalei.
În ultimii doi ani, în Capitală au fost plantaţi 100 de mii de copaci.