Mai mulţi bani din străinătate: În luna ianuarie au fost tranferaţi circa 81 de milioane de dolari
În ciuda crizei din Europa, moldovenii care muncesc în străinătate transferă tot mai mulţi bani în ţară. Astfel, în luna ianuarie 2012, transferurile din străinătate pe numele persoanelor fizice a depăşit suma de 80 de milioane de dolari. Volumul transferurilor, inclusiv prin sistemele speciale de plăţi, este în creştere constantă.
Potrivit datelor Băncii Naţionale, comparativ cu luna ianuarie 2011, transferurile de bani din străinătate au crescut cu 10 milioane de dolari, constituind 81 de milioane.
Peste 71 de milioane de dolari, adică aproximativ 86 la sută au fost transferaţi prin intermediul sistemelor de plăţi, înregistrând şi în acest sens o creştere de 16 la sută.
Potrivit datelor oficiale, în total, în 2011, au fost transferaţi aproape 1,5 miliarde de dolari. Cei mai mulţi bani au fost transferaţi în lunile iulie, septembrie şi decembrie.