Mai mulți bikeri din Moldova le-au adus un omagiu celor patru eroi de la SMURD
Au urcat pe motociclete, au mers în coloană câteva străzi şi au depus flori în faţa Ambasadei României la Chişinău, în memoria victimelor tragediei aviatice din Haragîş. În acest mod, mai mulţi bikeri din Moldova le-au adus un omagiu celor patru eroi de la SMURD, care şi-au pierdut viaţa în timp ce se aflau în misiune.
Coloana de bikeri a pornit din faţa liceului „Gheorghe Asachi” şi s-a îndreptat spre sediul Ambasadei României.
Acolo, motocicliştii au aprins lumânări, au depus coroane de flori şi au păstrat un moment de reculegere în memoria celor patru angajaţi de la SMURD.
„Noi suntem recunoscători de lucrul care l-au făcut aici în Moldova. Salvau viețile oamenilor”, a spus bikerul Alexandru Hîncu.
" Emoțiile ne copleșesc pentru că au murit oameni, oameni buni, de care se poate mândri întreaga țară. Noi suntem gata să primim o parte din durerea pe care o simte poporul român și apropiaţii celor decedați , a zis un biker.
" Accesul cetățenilor moldoveni la serviciul SMURD este foarte important, pentru ca în orice colț al țării noastre, oamenii să beneficieze de ajutor medical ", a spus unul dintre bikeri.
Motocicliştii spun că salvatorii SMURD Iaşi au salvat de curând viaţa unui coleg de-al lor, care a suferit un grav accident la Bălţi.
" Nu demult, cu acest elicopter l-au salvat şi pe unul dintre prietenii noștri, un motociclist polonez, care a suferit un accident la Bălți. Suntem foarte mulțumiți că avem așa ajutor", a zis reprezentantul comunității bikerilor din Moldova, Vasile Cucereavîi.
Şi astăzi, la două zile de la accidentul aviatic, oamenii continuă să aducă flori şi aprind lumânări în faţa Ambasadei României la Chişinău în memoria membrilor echipajului SMURD, care au pierit în tragedia din raionul Cantemir.
- Raed Arafat: Copiii și familiile salvatorilor vor rămâne în atenția noastră
- Elicopterul SMURD prăbuşit în Moldova, asigurat de Omniasig
- Ambasadorul României, Marius Lazurca: SMURD își va continua activitatea în Republica Moldova
- Cei patru eroi SMURD, DECORAȚI post-mortem de președintele Klaus Iohannis
- Sicriul cu trupul copilotului elicopterului SMURD prăbușit la Cantemir, transportat la Bacău
- NOI DETALII în cazul elicopterului SMURD prăbușit la Cantemir. Cât ar putea dura ancheta