Mai mulţi cetăţeni s-au arătat nemulţumiţi de activitatea recenzorilor. BNS va desfăşura o anchetă internă (VIDEO)
Biroul Naţional de Statistică a încheiat recensământul populaţiei, iar marja de eroare a rezultatelor va fi de cel mult şase la sută. În timp ce directorul general al instituţiei, Lucia Spoială, susţine că recenzorii şi-au îndeplinit excelent misiunea, mai mulţi cetăţeni sunt nemulţumiţi de faptul că au fost omişi de aceştia.
Directorul Biroului Naţional de Statistică susţine că, până acum, au fost recepţionate aproximativ trei mii de plângeri.
''Recensământul este un exerciţiu statistic, care permite o abatere de la plus-minus şase procente. Recenzorul a depus efort dublu de a chema oamenii la recensământ. Acum se verifică toate sesizările. Dacă vor fi identificate cazuri de fals vom face să fie sancţionaţi administrativ'', a declarat directorul BNS, Lucia Spoială.
Şefii birourilor de circumscripţie spun că cea mai mare problemă a fost refuzul oamenilor de a primi recenzorii.
''Inspectorii controlori au tot dreptul şi pot să meargă la domiciliu şi să verifice dacă recenzorul a fost acolo. Avem probleme acolo unde oamenii au refuzat. Este vorba de vreo 5-10 la sută'', a precizat şeful de circumscripţie, Angela Bejenaru.
Mai mulţi locuitori din Bălţi şi Chişinău susţin că recenzorii nu au ajuns la ei.
''La noi nu au fost. Poate a fost cineva, dar nimeni nici eu, nici rudele nu i-am văzut''.
''Nu a venit. Nu am primit nimic, nici acasă, nici unde locuiesc nu am primit nimic''.
Alţii spun însă că recenzorii au acţionat de o manieră profesionistă.
''La noi la Schinoasa au fost la toată mahala'', a spus un bărbat.
''La mine au fost şi au lucrat bine'', susţine o femeie.
Biroul Naţional de Statistică va anunţa mâine şi procentul de acoperire în cadrul recensământului.
- START recensământ 2014. Peste 12.000 de recenzori vor colecta date despre populaţie şi locuinţe
- A fost dat startul recensământului pentru 2014. Recenzorii au temeri că nu vor reuşi să discute cu toţi moldovenii
- RECENSĂMÂNT 2014. Persoane necunoscute îndeamnă oamenii să nu participe la acţiune
- Directorul BNS: Nu este o problemă dacă nu v-a vizitat recenzorul