Mai mulţi elevi i-au surprins pe pasagerii unui troleibuz. IATĂ ce idee îndrăzneaţă au avut copiii (VIDEO)
Zeci de copii de la liceul "Nicolae Iorga" din Chişinău au cântat astăzi un colind în mai multe locuri publice din capitală şi chiar în troleibuz. Elevii şi-au propus prin această acţiune să amintească trecătorilor despre tradiţia colindatului de sărbători.
Startul acţiunii a fost dat în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Copiii spun că s-au pregătit de ea aproape o lună de zile:
"Cu mare plăcere am venit astăzi în centrul capitalei pentru a le aduce oamenilor spiritul sărbătorilor, dar şi bucurie în suflet".
"Avem dragoste faţă de Crăciun, faţă de sărbătorile de iarnă şi sunt în inima noastră".
"Dorim să punem accent pe sărbătoarea de Crăciun. Vrem să spunem că e o sărbătoare comună şi nu contează data".
"Ne-am pregătit o lună intens special pentru acest eveniment".
Punctul final a fost un centru comercial, unde tinerii au adunat în jurul lor zeci de spectatori:
"Foarte frumos. Îmi place, sunt bravo. Crăciunul e o sărbătoare magică şi ar trebui să fie anume aşa".
"Au cântat frumos".
"Şi luminiţele şi colindele... foarte frumos, îmi place. Şi copiii vor deveni mai descătuşaţi".
Colindătorii au vârstele cuprinse între 10 şi 18 ani şi au fost pregătiţi de profesorii de muzică de la Liceul "Nicolae Iorga".
- Emoţii pe final de an şcolar: Peste 28 de mii de elevi şi-au luat rămas bun de la liceu
- Două MEDALII DE BRONZ la Olimpiada Internaţională de Matematică, obţinute de elevii moldoveni
- Noi schimbări în reţeaua transportului public. Timp de două luni, traficul rutier pe strada A. Şciusev din capitală va fi suspendat