Mai mulți jurnaliști ruși au fost arestați, după ce au participat la o manifestaţie de susţinere a lui Ivan Safronov
Poliţia din Rusia a arestat, luni, mai mulţi jurnaliști care au participat la o manifestaţie de susţinere a fostului lor coleg Ivan Safronov, consilier la agenţia spaţială Roskosmos, acuzat de trădare, informează Agerpres, care citează AFP.
Un jurnalist al agenţiei a fost martor la cel puţin patru arestări care au avut loc în faţa clădirii din Moscova în care este închis Safronov. Conform organizaţiei neguvernamentale OVD-info, printre cei arestaţi se află jurnalişti de la mai multe organizaţii de presă ruse, inclusiv cotidianul economic „Kommersant”, precum şi un membru al sindicatului jurnaliştilor.
Manifestanţii se adunaseră la Lefortovo cu afişe şi tricouri în care cereau eliberarea lui Safronov. Aşa-numitele „pichete solitare” sunt singura formă de protest pentru care nu este necesară autorizarea prealabilă în Rusia, menţionează AFP.
Ivan Safronov, în vârstă de 30 de ani, considerat unul dintre cei mai buni jurnalişti ruşi în domeniul spaţial şi militar în perioada în care a lucrat la două ziare, a fost arestat la începutul lui iulie de serviciile de securitate. El este acuzat că a transmis „secrete de stat” unor „servicii de informaţii străine”. Acesta, care urma să fie inculpat oficial luni, ar putea fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani.