Mai mulţi locuitori ai Capitalei au rămas fără căldură în toiul iernii
După ce temperaturile au crescut simţitor în ultimele zile, meteorologii anunţă că în această noapte, mercurul din termometre va coborî din nou. În această dimineaţă, 22 de blocuri de locuit din Capitală au rămas fără căldură din cauza unei conducte sparte. În câteva ore, muncitorii de la Termocom au lichidat consecinţele avariei care s-a produs pe străzile Izmail, Albişoara şi Mitopolit Varlaam.
Locatarii s-au speriat din cauza apei care curgea peste tot:
"Am văzut ca s-a scurs multă apă. Am ieşit şi m-am speriat",
"Parcă am intrat într-o baie cu aburi. Vă daţi seama ce o să fie acum cu casa noastră?",
"O oră şi jumătate a curs apa. Eu chiar m-am mirat de ce atât de greu vin responsabilii. Doar e apă caldă, noi o plătim",
În câteva ore, muncitorii Termocom au lichidat consecinţele avariei.
"Pricina nu o cunoaştem. Am chemat reprezentanţii comunicaţiilor subterane, gaz, reţele electrice, troleibuze, toate comunicaţiile inginereşti", a comunicat Mircea Amorţitu, şef Reţele Magistrale Termice Chişinău.
"Echipele operative ale Termocom au intervenit de urgenţă, în vederea localizării acestei avarii şi respectiv, a lichidării consecinţelor", a declarat Iuliana Bogoşevschi, purtător de cuvânt "Termocom".
Termocom promite că pierderele de agent termic nu vor fi incluse în facturile consumatorilor. Potrivit responsabililor, cele mai multe avarii se produc din cauza uzurii conductelor termice, care depăşeşte 70 la sută.