Mai mulţi locuitori din Taraclia solicită statut cultural special al localităţii
Un grup de locuitori din raionul Taraclia, preponderent bulgari, pledează pentru un statut cultural special. O rezoluţie în acest sens a fost aprobată, astăzi, în cadrul celui de-al doilea Congres republican al bulgarilor. Participanţii la congres avertizează că, dacă cererea lor va fi neglijată de autorităţile de la Chişinău, vor cere intrarea în componenţa Autonomiei găgăuze.
"Raionul va avea un statut mai sigur, având un statut special naţional-cultural. În cazul în care, eventual, va avea loc o reformă administrativă, raionul nicidecum nu va putea fi desfiinţat. Iar finanţarea localităţii va fi depolitizată", a declarat preşedintele raionului Taraclia, Alexandru Granovschi.
La eveniment a participat şi reprezentantul Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Wicher Slagter, care a vorbit localnicilor despre avantajele Acordului de Asociere cu UE. De asemenea, au fost prezenţi reprezentanţi ai comunităţilor bulgare de peste hotare, doi deputaţi comunişti, dar şi başcanul Mihail Formuzal, care a susţinut rezoluţia participanţilor la congres.
Decizia Guvernatorului Autonomiei nu a fost, însă, pe placul tuturor localnicilor, care spun că nu văd viitorul raionului în componenţa Găgăuziei. În raionul Taraclia sunt aproape 44 de mii de locuitori, iar peste 65 la sută dintre ei sunt bulgari, ceea ce reprezintă aproape două la sută din populaţia ţării.