Mai mulţi pescari din Cahul au fost amendaţi de Poliţia de Frontieră pentru pescuit în perioada de prohibiţie
Poliţia de Frontieră care acţionează pe Prut în regiunea raionului Cahul a prins în flagrant doi cetăţeni moldoveni de 19 şi 33 ani care desfăşurau activităţi de pescuit comercial, luni seara.
Asupra bărbaţilor, care nu au putut prezenta documente justificative pentru desfăşurarea activităţii de pescuit, au fost descoperite 750 metri de plasă. Celor doi le-au fost întocmite procese verbale şi aplicate amenzi de câte 200 de lei. Aceştia vor fi cercetaţi ulterior de către Inspectoratul Piscicol din orașul Cahul.
Mai târziu, în aceeaşi zi şi în acelaşi sector, Poliţia de Frontieră a reţinut alţi doi pescari moldoveni, dintre care unul era minor şi s-a ales doar cu o avertizare. Celălalt moldovean a fost amendat cu 400 lei pentru încălcarea regimului de frontieră.
La sfârşitul săptămânii trecute, o echipă mixtă formată din poliţişti moldoveni şi români au efectuat un control pe râul Prut, în urma căruia au ridicat 12 plase monofilament care au fost nimicite.
Perioada de prohibiţie va dura până în data de 30 iunie, iar acţiunile de patrulare pentru combaterea braconajului piscicol se vor realiza frecvent, informează Poliţia de Frontieră.
- Robinet de alcool peste Nistru. Poliţia de frontieră a descoperit o nouă conductă la frontiera moldo-ucraineană
- Reţinere cu focuri de armă la frontiera cu România! Trei moldoveni au încercat să fugă de poliţie
- Pescuit ilegal la frontiera moldo-română. Cum au fost pedepsiţi şase locuitori din Slobozia Mare