Mai mulţi stâlpi au "răsărit" în mijlocul unei porţiuni de drum proaspăt reparată de la Străşeni (FOTO)
Situaţie de râs şi de plâns la Străşeni. Pe o porţiune de drum proaspăt reparată din oraş au fost observaţi mai mulţi stâlpi de electricitate amplasaţi chiar în mijlocul părţii carosabile. Asfaltul a fost turnat frumos, doar că pe mijlocul drumului au rămas... stâlpii.
Imaginile au fost trimise în redacţia publika.md şi din câte se pare, înainte acolo unde e stâlpul, era trotuar, iar drumarii au lărgit carosabilul.
Situaţia pare să se repete, astfel încât aproximativ cu un an în urmă, în apropiere de oraşul Străşeni au fost surprinse imagini asemănătoare. Atunci, segmentul pe care au fost observaţi stâlpii era parte a şoselei Chişinău-Străşeni-Ungheni, aflat în reabilitare.
Anul trecut, primarul oraşului Străşeni, Valentina Casian, a declarat că lucrările de asfaltare nu sunt coordonate de autorităţile locale şi a pasat toată responsabilitatea la Administraţia de Stat a Drumurilor.
Ultimii însă au spus că aceşti piloni urmează să fie strămutați în scurt timp. Pe porţiunea dată traficul autovehiculelor este interzis şi va fi suspendat până ce aceşti stâlpi vor fi relocaţi. A fost asfaltată porţiunea pentru a proteja straturile de asfaltare în urma tuturor precipitaţiilor care au avut loc.