MAI: Pentru noi Constituția rămâne legea supremă
Ministerul Afacerilor Interne și instituțiile subordonate activează în continuare conform atribuțiilor funcționale, asigurând ordinea și liniștea publică în strictă conformitate cu prevederile legii.
Menționăm că, Ministerul Afacerilor Interne și angajații săi sunt în serviciul cetățeanului și al statului Republica Moldova și nu acționează în funcție de indicațiile politicienilor.
Astfel, pentru noi Constituția rămâne legea supremă care spune că, misiunea noastră este de a apăra drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei prin activităţi de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii şi securităţii publice.
Recomandăm tuturor celor care încearcă în aceste zile să implice imaginea instituției noastre și a conducătorilor în jocuri politice: să nu provoace angajații care sunt antrenați în asigurarea ordinii publice, să nu vehiculeze cu informații neveridice în care suntem vizați, să manifeste respect pentru oamenii care poartă uniformă și să nu se implice în acțiuni ilegale pentru care pot fi trași la răspundere.
Noi, întreaga echipă MAI rămânem la datorie!
- Osmochescu: Președintele Dodon a încălcat de mai multe ori Constituția, suficient pentru a iniţia procedura de impeachment
- 10.000 de euro pentru "a salva" o femeie de la închisoare. Trei indivizi, trimişi în judecată pentru "relaţii" la MAI
- Ce a făcut un ofițer de la INP, când a văzut maratoniști care se antrenau