MAI: Produse alimentare care au expirat cu 4 ani în urmă, depistate în magazinele Green Hills, Linella, Nr. 1, Fidesco, Fourchette
Reprezentanţii MAI au susţinut o conferinţă de presă şi au oferit mai multe detalii privind sechestrarea alimentelor cu termen de valabilitate expirat. Astfel, firma "Octopus-Prof" care vindea alimente expirate, avea venituri fabuloase în urma livrării pe piaţă a produselor. Marfa cu termen de valabilitate depăşit, era păstrată într-un depozit din municipiul Chișinău şi se estimează la 3 milione de lei.
Purtătorul de cuvânt al MAI, lui Eugen Onică, a declarat că în timpul percheziţiilor, pe teritoriul întreprinderii, au fost prinşi angajaţi ai companiei care răzuiau de pe ambalaj data termenului de valabilitate şi imprimau altul. "Cele mai vechi produse erau din anul 2006 -2007. Printre acestea se numără ciuperci conservate, fructe exotice, produse pentru copii. Alimentele cu termen de valabilitate expirat, periculoase pentru sănătatea consumatorilor, urmau să fie comercializate pe piaţă", a menţionat Onică.
Şeful Direcţiei Investigare a Fraudelor MAI, Vitalie Briceag afirmă că unele produse urmau să fie donate sau vândute unor orfelinate: "O parte din produsele menţionate erau preconizate pentru a fi donate sau vândute la sărbătorile de Craciun la orfelinate şi alte instituţii de învăţământ".
De asemenea, Vitalie Briceag spune că oamenii legii nu s-au aşteptat ca aceste produse să fie depistate în cele mai mari reţele de magazine din R. Moldova. "Au fost depistate astfel de produse în magazinele Fourchette, Green Hills, Linella, Numărul 1, Fidesco", a afirmat Briceag.
Pe numele întreprinderii care a reuşit, totuşi, să livreze mai multor magazine din ţară produse cu termen expirat a fost deschis dosar penal. Instituţiile de anchetă urmează să stabilească vinovăţia şi sancţiunile care vor fi aplicate. Responsabilii riscă până la cinci ani de închisoare şi o amendă de la 200 până la 600 de unităţi convenţionale.
Magazinele vizate nu au comentat deocamdată declaraţiile reprezentanţilor Ministerului de Interne.
- Produse alimentare expirate, la un depozit de pe Calea Ieşilor
- Zeci de copii ajung la spital din cauza fructelor şi legumelor NESPĂLATE
- Produse alimentare ieftine şi de calitate proastă pentru pacienţii din unele spitale din Chişinău
- Cât de des aţi procurat produse cu termen expirat? Ce măsuri aţi întreprins?
- MAI: Au fost depistate produse alimentare cu termenul de valabilitate expirat, în valoare de peste 3 milioane de lei