Mai puţini participanţi la Campionatul Moldovei de taekwondo din acest an
La Campionatul Moldovei de taekwondo, versiunea olimpică, s-au adunat 200 de luptători, aproape de două ori mai puţini decât anul trecut. Oficialii federaţiei de profil au declarat că turneul care a început la Universitatea de Educaţie Fizică şi Sport este o etapă importantă de pregătire pentru competiţiile internaţionale de anul viitor.
De la Campionatul Naţional de taekwondo nu lipsesc liderii lotului naţional, Andrei Rotari şi Vladislav Arventi. Cei doi consideră că nu au rivali şi sunt favoriţi la acest turneu, după ce în 2013 au avut evoluţii excepţionale la diferite competiţii internaţionale.
"Am concurenţi, dar sunt foarte puţini. Voi avea două lupte şi voi câştiga", a declarat Rotari.
"Toate campionatele sunte serioase. La fiecare competiţie trebuie să te concentrezi la maxim. Chiar dacă ai un adversar mai slab şi nu eşti concentrat pot să te accidentez sau să pierzi", a spus Arventi.
Conducerea federaţiei de profil a declarat că acest campionat este un test pentru turneul internaţional din seria G-1, care va avea loc la Chişinău în primăvară. Moldova va găzdui pentru prima dată o asemenea competiţie. Conform preşedintelui forului de taekwondo, Ministerul Tineretului şi Sportului nu a alocat bani pentru organizarea Campionatului Naţional din acest an.
"Nu ştiu nimic despre ceva bani alocaţi din bugetul statului. Cred că ministerul şi sportul sunt două organizaţii diferite. Conducerea ţării nu este interesată de dezvoltarea sportului în ţara noastră", a menţionat preşedinte FM de taekwondo, Igor Iuzefovici.
Fondul de premiere al Campionatului Naţional de taekwon-do constituie 10 mii de euro. Oficialii federaţiei au evitat să spună cât vor primi câştigătorii.