MAI şi-a premiat angajaţii care au participat la Jocurile Olimpice
La câteva săptămâni de la Jocurile Olimpice, atleţii, membri ai clubului sportiv Dinamo, au fost premiaţi de către ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.
"Cei mai buni sportivi a Moldovei întotdeauna au fost poliţiştii", a declarat după ceremonie preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi.
"Indiferent de resursele pe care le alocăm, pe care trebuie să lă creştem, noi ne-am păstrat această atitudine, putem să luptăm, putem să învingem, putem obţine acest rezultat", a spus ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.
Membri ai clubului Dinamo, care aparţine Ministerului de Interne, sunt nu doar sportivii, dar şi antrenorii.
"Aş spune că 80% - 90% a rezultatelor aduse asta sunt rezultatele ale sportivilor dinamovişti", a menţionat Petru Caduc, antrenor de box.
"S-a creeat o tradiţie, din toate timpurile cât suntem stat independent cei mai buni sportivi au fost din MAI", a precizat preşedinte CNO, Nicolae Juravschi.
11 din cei 20 de membri ai lotului naţional olimpic prezent la Londra sunt angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Din această listă fac parte şi cei doi medaliaţi olimpici, Cristina Iovu şi Anatol Cîrîcu.