"MAI ştia din start că suspectul în crima de la Durleşti era mort", dar îl căuta de un an VIDEO
Ministerul de Interne nu se poate decide dacă principalul suspect în cazul omorului de la Durleşti este sau nu mort. În timp ce toamna trecută, reprezentanţii ministerului spuneau că acesta este Gheorghe Inculeţ şi l-au dat în urmărire, astăzi ministrul de Interne declară că s-a ştiut din start că suspectul era decedat.
"S-a ştiut deodată că principalul suspect în cazul omorului de la Durleşti era mort. Nu e cazul să spunem că poliţia a făcut careva greşeli sau că a lucrat pe versiuni false. Este o interpretare greşită. Nu ştiu de unde s-au luat comentariile că poliţia nu şi-a dat seama". Astfel a reacţionat ministrul de Interne, Alexei Roibu, la acuzaţiile presei, potrivit căreia abia după un an de la crima de la Durleşti, MAI a declarat că Gheorghe Inculeţ, principalul suspect în acest caz, este mort de cinci ani.
"A fost sau nu descoperită crima, cetăţenii trebuie să cunoască cum se munceşte la investigaţie. Conferinţa de astăzi nu a avut scopul să arate progresele sau regresele în elucidarea acelor crime grave care nu au fost descoperite. Sunt la curent că toată săptămâna se fac şedinţe referitor la aceste crime. În scopul descoperirii infracţiunii a fost triplat numărul de sectorişti la Durleşti. Sunt sigur că se depun maximum eforturi din partea poliţiei pentru a fi descoperite aceste crime. Este o crimă foarte complexă, iar practica ne arată că investigarea lor durează", a anunţat Roibu.
Anul trecut, în dimineaţa zilei de întâi aprilie 2011 o crimă, care a zguduit întreaga societate, a avut loc la Durleşti. Atunci doi adolescenţi au fost găsiţi împuşcaţi într-un automobil, în apropierea bisericii din localitate. La începutul lunii aprilie, poliţia anunţa că Gheorghe Inculeţ este principalul suspect în cazul dublului omor de la Durleşti. Astăzi, şeful adjunct al Departamentului Poliţie Criminală, Alexandru Pânzari, a declarat că Inculeţ a decedat în 2007 şi a prezentat un portret robot al unui bărbat care este bănuit că ar fi autorul crimei de la Durleşti.