MAI va plăti despăgubiri de peste 190 de mii de lei, pentru că unii angajaţi au divulgat ilegal date cu caracter personal
Ministerul Afacerilor Interne va plăti despăgubiri în sumă a câte 32 de mii de lei la şase persoane. Prejudiciul va fi plătit lui Vitalie Eriomenco şi familiei acestuia, pentru că au fost divulgate ilegal datele cu caracter personal structurilor ilegale de la Tiraspol. O decizie în acest sens a fost emisă, ieri, de Judecătoria Centru a municipiului Chişinău, potrivit unui comunicat al Promo-Lex.
În urma unei dispoziţii a colonelului de poliţie Gheorghe Tretiacov, au fost puse la dispoziţia unor instituţii din regiunea separatistă informaţii cu caracter personal a şase persoane, printre care Vitalie Eriomenco, care a fost privat de libertate de regimul de la Tiraspol.
Potrivit instanţei, în urma acestei dispoziţii, a fost încălcat dreptul prevăzut de articolul 8 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, dar și a Legii cu privire la protecția datelor cu caracter personal.