MAIA beneficiază de asistența unui consilier de rang înalt al UE. Despre cine este vorba
Foto: madrm.gov.md
canal tv
Rolandas Taraškevičius, consilier de rang înalt în domeniul agricol și-a început activitatea în cadrul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
"Timp de 20 de ani, expertiza sa a fost esențială pentru mai multe state în procesul de revizuire a politicilor existente și de pregătire pentru aderarea la UE. Din 2007 până în 2015, Rolandas Taraškevičius a fost atașat în domeniul agricol al Reprezentanței permanente a Lituaniei în Uniunea Europeană. Ulterior, a deținut funcția de viceministru în cadrul Ministerului Agriculturii din Lituania", au declarat reprezentanţii MAIA.
Totodată, MAIA precizează că misiunea sa în cadrul instituţiei include analiza legislației în vigoare și înaintarea soluțiilor care să aducă legislația națională în conformitate cu standardele europene.
„Prioritatea principală a ministerului este reformarea și actualizarea cadrului legal pentru a îndeplini cerințele și a asigura compatibilitatea cu normele europene”, menţionează Vladimir Bolea.