Maia Sandu a discutat cu Dereck Hogan despre situația politică și de securitate din țară și regiune
Dialogul strategic bilateral Moldova - SUA precum și situația politică și de securitate din țară și regiune au fost discutate de președinteșe țării, Maia Sandu și Dereck Hogan, asistent principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA și fost Ambasador al SUA în țara noastră.
Președinta Maia Sandu a reiterat importanța acțiunii Departamentului Trezoreriei SUA de a sancționa nouă persoane și 12 entități, asociate cu corupția mare și cu influența Kremlinului în treburile interne ale țării noastre. În context, șefa statului a subliniat că Moldova dorește o cooperare și mai strânsă în ceea ce privește asistența judiciară în materie penală, inclusiv în procesul recuperării banilor publici furați de la cetățenii Republicii Moldova.
Președinta Maia Sandu a apreciat contribuția guvernului american la dezvoltarea relațiilor de prietenie și cooperare și a mulțumit fostului ambasador pentru sprijinul important oferit de către SUA în reformele politice, economice și anticorupție, aprofundarea integrării europene, precum și pentru ajutorul financiar considerabil ca să depășim crizele curente.