Președintele Maia Sandu va avea o întrevedere bilaterală, în 12 noiembrie, cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Șeful statului a plecat miercuri la Paris, unde participă azi şi mâine la ceremonia oficială de deschidere a Forumului Păcii, în prezența Președintelui Franței și a altor șefi de state și guverne.
Maia Sandu va avea, de asemenea, întâlniri cu președintele Estoniei şi cel al Islandei. Iar în 12 noiembrie, Maia Sandu va susține un discurs cu ocazia celei de a 75-a aniversări a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură.
În Franța, șefa statului este însoțită de Nicu Popescu, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, și Cristina Gherasimov, secretar general al Președinției.