Maia Sandu a renunţat la "Patriot". Care e noua denumire a instrumentului de luptă cu dezinformarea.
Noua structură care ar urma să combată dezinformarea şi ingerinţele străine se va numi Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Anunţul a fost făcut de preşedinţie, care a precizat că, după finalizarea consultărilor publice, proiectul de lege a fost expediat Parlamentului pentru examinare şi adoptare.
În versiunea iniţială a proiectului de lege, această structură se numea "Centrului Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei – Patriot", iar asta a provocat multe critici şi discuţii în contradictoriu referitor la competenţele şi statutul acestei structuri.
"Inițiativa legislativă a Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost îmbunătățită cu propuneri din partea societății civile, instituțiilor mass-media, autorităților și instituțiilor publice, precum și din partea partenerilor internaționali de cooperare și dezvoltare", se precizează în comunicatul preşedinţiei.
În noua versiune a documentului au dispărut mai multe noţiuni controversate ce ţin de "dezinformare", "falsuri", "informare greşită", "malinformare", "verificarea veridicităţii faptelor", "mijloace de comunicare" şi "propagandă".
În acelaşi timp, semnificaţia noţiunii de "dezinformare" a suferit schimbări şi în noua redacţie este "răspândirea intenționată a informațiilor, al căror caracter fals sau înșelător poate fi verificat, create pentru a dăuna securității naționale". Astfel, s-a renunţat la stintagma "create pentru a dăuna unei persoane, unui grup social, unei organizaţii".
CITEŞTE ŞI Igor Munteanu, despre proiectul Centrului "Patriot": Este total inadecvat şi lasă loc pentru abuzuri
De asemenea, a suferit schimbări şi semnificaţia noţiunii "comunicare strategică", care în noua versiune a proiectului de lege este "aplicarea strategică, planificată, țintită și coordonată a mijloacelor de comunicare pentru a atinge obiectivele strategice ale autorității și ale statului". În versiunea iniţială a documentului, acestă noţiune era descrisă drept un "proces planificat de informare a publicului prin intermediul mesajelor clare, complete și obiective, care se bazează pe fapte și informații veridice, utilizând mijloace de comunicare oficiale, în vederea creșterii nivelului de conștientizare și înțelegere a subiectelor relevante de interes public".
Potrivit Preşedinţiei, Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va avea misiunea de a consolida cooperarea între instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării informațiilor și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale.
Astfel, în proiectul de lege modificat apare noţiunea de "acțiuni străine de manipulare a informațiilor și ingerințe străine", care este explicată drept "eforturile intenționate și coordonate ale entităților străine, cum ar fi guverne, agenții ale acestora sau actori non-statali, de a manipula sau influența opinia publică, informațiile sau narațiunile într-o altă țară, în scopul obținerii propriilor lor obiective strategice, politice sau ideologice și care sunt de natură să cauzeze prejudicii securității și intereselor naționale."
Important de remarcat că, în noua versiune a proiectului de lege, nu mai figurează misiunile Centrului ce ţin de dezvoltarea mecanismelor de identificare, prevenire şi combatere a dezinformării, inclusiv a falsurilor, a informațiilor greșite și a malinformării.
De asemenea, potrovit noii redacţii, Centrul nu va mai avea misiunea să verifice veridicitatea faptelor și să transmită informațiile veridice către publicul larg. De asemenea, s-a renunţat şi la misiunea de asigurare a unui dialog constant cu cetățenii.
O altă modificare importantă faţă de prima versiune a proiectului este renunţarea la ideea de oferi Centrului funcţia "de dezvoltarea mijloacelor de comunicare între stat și cetățean pe probleme de politică internă și externă". Totuşi, în noua versiune, rămâne dreptul Centrului de a dispune de "propriile canale de comunicare cu publicul, inclusiv în spaţiul online", ceea ce înseamnă că nu s-a renunţat la ideea ca Centrul pentru Comunicare Strategică şi de Combaterii a Dezinformării să fie mandatat să comunice direct cu publicul larg.