Maia Sandu a revenit de unde a pornit. Mesajul premierului demis de la protestul din faţa Parlamentului
După ce a picat Guvernul, Maia Sandu a mers printre mulţimea de oameni care a venit să o susţină şi să protesteze în faţa Parlamentului şi a ţinut un discurs.
"Vă mulţumesc că sunteţi aici. Ei au vorbit frumos câteva luni de zile, că vor o ţară pentru oameni, iar când şi-au dat seama că le lichidăm schemele, când au înţeles că noi nu doar vorbim, au înţeles că s-ar putea să vină un Procuror independent, atunci ei s-au speriat. Am ştiut că va fi greu şi am încercat, am mers mai departe, dar acum se pare că va trebui să fim uniţi şi să nu ne lăsăm descurajaţi şi să mergem mai departe. Cel mai important lucru este acum să nu ne supărăm, să nu pierdem încrederea. Noi suntem puternici şi trebuie să mergem până la capăt. Știu că sunteți obosiți de luptă. Că a fost o luptă grea și lungă. Eu vă mulțumesc tare mult, rămânem încrezători și dumneavoastră trebuie să credeți în obiectivul nostru comun", a menţionat Maia Sandu.
Amintim că în timp ce Maia Sandu îşi prezenta raportul în Parlament şi răspundea la întrebările deputaţilor, un grup de protestatari a venit în faţa Parlamentului să susţină Guvernul, care astăzi a picat. Oamenii, cu pancarte în mâini, au ascultat dezbaterile pe marginea moţiunii de cenzură înaintată de socialişti.
Protestatarii s-au adunat în faţa Parlamentului înainte de ora 10, când a început şedinţa. Unii dintre ei au recunoscut că Executivul condus de Maia Sandu a comis unele greşeli, însă sunt de părere că acesta mai merită o şansă.
Citeşte şi: Protest la Parlament pentru susţinerea Maiei Sandu: Noi nu cedăm, lupta continuă (VIDEO/FOTO)