Maia Sandu a semnat decretul de desemnare a Nataliei Gavrilița la funcția de premier
Preşedintele Maia Sandu a semnat, după consultările cu fracțiunile parlamentare, decretul de desemnare a Nataliei Gavrilița la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova.
Astfel, Gavrilița are la dispoziție două săptămâni pentru a constitui echipa și pentru a elabora programul de guvernare, pe care să-l prezinte Parlamentului.
"Am toată încrederea că prim-ministrul desemnat va veni cu o echipă integră și profesionistă, și că maximum în două săptămâni Republica Moldova va avea un nou Guvern, care să însemne și un nou început pentru țară. Oamenii așteaptă schimbări în bine și pentru aceasta este nevoie de acțiuni ferme și de decizii competente, care să pună în prim-plan interesul cetățeanului", a precizat Maia Sandu într-o postare pe pagina sa de facebook.
Menţionăm că PAS a propus candidatura Nataliei Gavriliţa, fostul ministru al Finanţelor din Guvernul Sandu, pentru funcţia de premier.
Citeşte şi: PAS a anunţat candidatul pe care îl propune pentru funcţia de premier