Maia Sandu, audiată repetat în legătură cu denunţul ei împotriva lui Vlad Plahotniuc
Liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a fost chemată repetat de procurori în legătură cu denunţul ei împotriva lui Vlad Plahotniuc. Aceasta îl acuză pe preşedintele PDM de uzurparea puterii în stat, invocând declaraţiile făcute de el pentru presă la sediul formaţiunii pe care o conduce.
"Noi am venit cu o mapă de documente. Am făcut referinţă la declaraţii din presă ale unor politiceni. Astăzi le-am adus aceste documente procurorului şi le-am aratat, dar este mai bine ca procurorii să citească în original aceste lucruri, astfel încât să nu existe semne de întrebare", a spus liderul PAS, Maia Sandu.
Maia Sandu a fost întrebată de ce nu a înaintat un denunţ similar pe numele lui Vlad Filat, care a promovat iniţiative legislative de la sediul PLDM, pe vremea când nu era prim-ministru. Liderul PAS a oferit un răspuns evaziv.
Reporter: "- În 2013-2014 când domnul Filat deja nu a mai era prim-ministru, el a făcut acelaşi lucru din sediul partidului PLDM. De ce nu aţi făcut asemenea denunţ atunci?"
Maia Sandu: "- Procuratura este instituţia care trebuie se sesizeze şi dacă au existat motive atunci, trebuia să se sesizeze atunci."
Între timp, liderul partidului DA, Andrei Năstase, a declarat că nu susține demersul Maiei Sandu.
"Nu știu dacă este cazul să comentez acțiunile politice pe care noi nu le împărtășim. Cât privește, aceasta este o procedură ordinară, atunci când cel care face un denunț, sigur trebuie să fie preîntâmpinat de răspunderea penală pe care o poartă în conformitate cu legislația pentru un denunț calomnios sau un denunț fals", a spus Andrei Năstase.
"D-ul Năstase este liber să creadă ce crede. Fiecare are părerea lui. Dar eu sper că dumnealui dacă va fi chemat în calitatea de martor, dumnealui se va prezenta", a spus liderul PAS, Maia Sandu.
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale a precizat că liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate este audiată în calitate de martor.
- Andrian Candu i-a făcut un cadou Maiei Sandu: "Este o carte promovată de fostul şef al dumneavoastră" (VIDEO)
- Timpul.md: Facebook-ul, dezamăgit de prestaţia Maiei Sandu la dezbaterile de la M1
- Liderul PAS a fost luată la rost de Traian Băsescu: Sandu nu are curajul să-şi asume obiectivele
- Valentin Dediu: Moldova nu este atractivă pentru organizaţiile teroriste internaţionale
- 38 de cauze penale pentru spălarea banilor, descoperite de procurori de la începutul anului
- Maia Sandu îl acuză pe Vlad Plahotniuc că ar fi uzurpat puterea deoarece face declarații la briefingurile de la sediul PDM