Maia Sandu: Avem nevoie de sute de procurori și judecători noi
Nu are alte soluţii decât să dea angajaţii afară. Premierul Maia Sandu a cerut, astăzi, demisia conducerii Institutului Național al Justiției care formează cadre în Procuratură și sistemul judecătoresc.
Totodată, şeful Cabinetului de miniştri a declarat că numărul de judecători și procurori ar putea să crească de două sau de trei ori.
"Această instituţie nu asigură justiţia cu un număr suficient de profesionişti. Pentru perioada academică octombrie 2019 - aprilie 2021 au fost planificate doar 20 de locuri pentru judecători și tot atâtea pentru procurori. Noi avem nevoie de sute de procurori și judecători noi", a precizat Maia Sandu.
În acest sens, premierul a cerut ministrului Justiției și celui a Finanțelor să pregătească modificări la cadrul legal, astfel încât să înceapă pregătirea a cât mai multe persoane chiar din acest an.