Maia Sandu, cum nu ai mai văzut-o. Candidatul PAS la alegerile prezidenţiale apare într-un spot electoral alături de familie, în casa părintească
Maia Sandu apare într-un spot electoral alături de familie, în casa părintească. Liderul PAS spune că a hotărât ca oamenii să o cunoască şi din altă postură decât cea de președinte de partid, fost premier sau fost ministru al Educaţiei.
"Bunicii mei au fost oameni gospodari. Unchii, mătuşile mele şi verii de la Făleşti, Teleneşti şi Chişinău au luptat pentru limbă, drapel şi ţară în anii 90. Bunicii mei de la Călăraşi s-au ridicat pentru ași apăra cerdinţa pentru a împiedica închiderea mănăstirii de la Răciula. Femeile din familia noastră au trecut cu capul sus prin toate greutăţile vieţii aşa cum fac ani la rînd toate femeile Moldovei.", a afirmat candidatul PAS la alegerile prezidenţiale, Maia Sandu.
Maia Sandu a declarat că ideea de a crea un partid i-a venit acum cinci ani, când a fost propusă la funcția de premier din dorinţa de a forma o clasă politică nouă. În acelaşi video, ea mai spune de ce a ales să lupte pentru fotoliu de preşedinte.
"Candidez la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova pentru că iubesc ţara noastră și pentru că îmi doresc foarte mult ca toți oamenii să trăiască bine aici, acasă, alături de cei dragi.", a comunicat candidatul PAS la alegerile prezidenţiale, Maia Sandu.
Liderul PAS are 48 de ani şi s-a născut din satul Risipeni, raionul Făleşti. La alegerile prezidenţiale din 1 noiembrie Maia Sandu va fi numărul şase în buletinul de vot.