Maia Sandu, dezvăluiri despre planul Rusiei cu privire la Moldova: Scopul este de a răsturna puterea legitimă de la Chişinău
Președintele țării, Maia Sandu, a dezvăluit planul pe care îl are Rusia în Republica Moldova. Potrivit șefului statului, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău.
Maia Sandu spune că declarațiile președintelui Ucrainei despre planurile Federației Ruse de destabilizare a Republicii Moldova au fost confirmate de instituțiile noastre. Șeful statului mai spune că tentative au existat și în toamna anului trecut, dar ele nu și-au atins scopul.
"Documentele recepționate de la partenerii noștri ucraineni demonstrează o bună documentare a locațiilor și aspectelor logistice pentru organizarea acestor activități subversive. Planul pe perioada următoare presupune acțiuni cu implicarea unor diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să întreprindă acțiuni violente, atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici. De asemenea, planul presupune folosirea persoanelor din afara țării pentru acțiunile cu caracter violent. Totodată, în realizarea planului, autorii mizează pe mai multe forțe interne, în special pe grupări criminale, cum ar fi formațiunea Șor și toate derivatele ei, veterani şi oamenii din anturajul lui Plahotniuc. Scopul acțiunii este răsturnarea ordinii constituționale, schimbarea puterii legitime de la Chișinău pe una ilegitimă, care să pună țara noastră la dispoziția Rusiei", a precizat Maia Sandu.
În context, președintele țării a cerut instituțiilor statului, în special instituțiilor de securitate și de asigurare a ordinii publice, să dea dovadă de vigilență maximă.
"Parlamentul Republicii Moldova trebuie să adopte, în cel mai scurt timp, proiectele de lege care vor oferi SIS și procuraturii instrumentele necesare pentru a combate mai eficient riscurile la adresa securității țării. Toți cei care participă în aceste acțiuni îndreptate împotriva statului Republica Moldova - elemente externe, membri ai partidelor politice și grupărilor criminale, și toți cei care îi protejează pe aceștia, trebuie să fie trași la răspundere", a punctat Maia Sandu.