Maia Sandu l-a felicitat pe Vladimir Putin cu ocazia zilei Rusiei. Ce i-a transmis
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare lui Vladimir Putin, cu ocazia zilei Rusiei.
"STIMATE DOMNULE PREȘEDINTE PUTIN,
În numele poporului Republicii Moldova, Vă adresez felicitări cu ocazia Sărbătorii Naționale a Federației Ruse – Ziua Rusiei.
Această zi servește drept bun prilej pentru a confirma disponibilitatea Republicii Moldova de a continua dialogul constructiv și deschis cu Federația Rusă. Sunt convinsă că prin eforturi comune, cooperarea existentă între țările noastre va cunoaște o dezvoltare dinamică continuă, în beneficiul statelor și popoarelor noastre.
Dorindu-Vă succese în activitatea Dumneavoastră, Vă rog să acceptați, Stimate Domnule Președinte, asigurările înaltei mele considerații."
Potrivit unui decret prezidenţial, semnat de primul preşedinte al Federaţiei Ruse, Boris Elţîn, ziua de 12 iunie a fost decretată zi de sărbătoare naţională – Ziua Independenţei Rusiei.