Maia Sandu: Oamenii mor, dar prim-ministrul lui Dodon face nuntă. Chicu scuipă în sufletul tuturor
Oamenii mor, dar prim-ministrul lui Dodon face nuntă! Despre asta a scris liderul PAS, Maia Sandu, pe pagina s-a de Facebook.
Totodată, Maia Sandu a mai scris precum că premierul Chicu nu doar pune în pericol sănătatea invitaților la nuntă, el scuipă în sufletul tuturor celor care au înmormântat rude în această perioadă, dar și in medici care sunt epuizați.
"Nedreptatea și nerușinarea prim-ministrului lui Dodon întrec orice măsură. Prim-ministrul a hotărât în august că toți oamenii care vor face nunți sau cumetrii vor fi pedepsiți și vor fi obligați să plătească amenzi mari sau chiar să facă închisoare. Tot el vorbea la televizor în bătaie de joc despre toți cei care măcar s-au gândit să facă ceremonii. Însă lui i se poate?! A făcut nuntă mare și a încalcat hotărârea semnată de el, regulile situației de urgență și propriile cuvinte.
Ce vrea să arate oamenilor prim-ministrul cu asta? Că e mai presus de lege? Că-și poate bate joc de lege și de oameni fără să pățească nimic? Că el poate face ce vrea în țara asta, în timp ce oamenii simpli rămân fără lucru, nu-și văd familiile, trăiesc de pe o zi pe alta?
Zilnic Moldova are 500 de cazuri noi. Și asta doar cele confirmate. Chicu nu doar pune în pericol sănătatea invitaților la nuntă, el scuipă în sufletul tuturor celor care au înmormântat rude în această perioadă, medicilor care sunt epuizați, în sufletul tuturor familiilor care nu s-au putut vedea și nu au putut avea o vacanță alături de copii. Acțiunile prim-ministrului sunt o sfidare evidentă a legii și reprezintă o amenințare la adresa securității și sănătății publice și trebuie pedepsite contravențional și penal. Nicio persoană nu poate fi mai presus de lege, indiferent de funcția pe care o deține!
PAS va solicita Inspectoratului General de Poliție să-l sancționeze contravențional pe prim-ministrul Chicu și va înainta un denunț Procuraturii Generale solicitând cercetarea acțiunilor sub aspect penal.
La toamnă vor zbura cu toții din funcții și vom face ordine. E vremea ca legea să fie egală pentru toți", a scris Maia Sandu, pe o rețea de scializare.
Amintim că în 26 august, Ion Chicu a semnat decizia Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică, prin care se menține interdicția de a organiza nunțile și cumătriile sub orice formă pentru a preveni răspândirea coronavirusului.