Maia Sandu: Rata de promovabilitate la BAC este de 54,14%
Mai mult de jumătate dintre absolvenţii de liceu au susţinut sesiunea de bacalaureat din acest an. Potrivit Ministerului Educaţiei, rezultatele sunt mai bune decât anul trecut. De asemenea, autorităţile au anunţat că vor modifica şi metodologia de evaluare a elevilor din clasa a noua.
Cea mai mare medie a notelor obţinute a fost înregistrată la limba străină, iar cea mai mică la matematică. Majoritatea candidaţilor au obţinut note între cinci şi şapte.
"Pentru notele acordate în sesiunea suplimentară nota medie este 5.8. Este în creştere faţă de 5.6 de anul trecut. Sunt şi pe discipline. În majoritatea cazurilor este în creştere această medie", a spus directorul Agenției de Asigurare a Calității, Anatol Topală.
"După sesiunea de bază, rata de promovare constituie 54,14%, faţă de 44% din anul 2014. La această etapă sunt trei absolvenţi care au luat nota 10 la toate disciplinele", a spus ministrul în exercițiu, Maia Sandu.
48 de candidaţi au fost eliminaţi din sălile de examen, în această sesiune. Totodată, 11 lucrări au fost anulate după ce profesorii au constatat că elevii au copiat.
"Ştim un prim caz, a fost identificat cel care transmitea soluţii, i s-a aplicat o amendă. Toţi cei care au postat soluţii pe reţele şi aşa mai departe, noi le-am înregistrat şi le-am transmis colegilor de la poliţie", a declarat viceministrul Educaţiei, Igor Grosu.
Câţiva membri ai Comisiei de examinare din raioanele Râşcani şi Briceni sunt cercetaţi de poliţie după ce au încercat să completeze lucrări după încheierea examenului.
Reprezentanţii Ministerului Educaţiei susţin că vor modifica şi metodologia de evaluare a elevilor după treapta gimnazială, însă nu au oferit detalii. Funcţionarii spun că au fost sesizaţi de nenumărate ori despre încălcarea regulamentelor de desfăşurare a examenelor de către directorii şcolilor şi profesori.
PUBLIKA.MD aminteşte că 25.952 de absolvenţi ai liceelor au fost admişi pentru a susține examenele de maturitate în acest an. În total, în cadrul sesiunii au fost scrise 83.734 de teste, iar la evaluarea lucrărilor au participat 660 de profesori.
Anul trecut Ministerul Educaţiei a înregistrat o promovabilitate a BAC-ului de 44%, cea mai mică de când sunt organizate examene de Bacalaureat în Moldova.