Maia Sandu și Aureliu Ciocoi au exprimat condoleanțe Federației Ruse în legătură cu tragedia din Kazani
Președintele Maia Sandu și premierul interimar Aureliu Ciocoi au exprimat condoleanțe Federației Ruse și familiilor îndoliate, în urma tragediei produse la o școală din Kazani.
„Suntem îndurerați de tragedia produsă într-o școală din orașul Kazan. Suntem alături de familiile ce și-au pierdut copiii, de rudele profesorilor decedați la locul de muncă. Ne exprimăm solidaritatea cu victimele ce au ajuns la spital în urma rănilor provocate. Sincere condoleanțe tuturor celor suferinzi și întregii Federații Ruse”, se arată în mesajul Președinției.
La rândul său, Aureliu Ciocoi a scris pe contul său de Twitter că este șocat de atacul armat produs la școala din Kazani.
”Transmitem sincere condoleanțe și mesaje de încurajare pentru familiile celor decedați, iar celor răniți - recuperare grabnică”, a mai scris Aureliu Ciocoi.
Amintim că marți, 11 mai, un bărbat în vârstă de 19 ani, a deschis focul într-o școală din Kazani, capitala Republicii Tatarstan.
În urma atacului armat, 9 persoane, dintre care 7 elevi au decedat, iar 21 au fost internați în spitale. Potrivit autorităților, șase copii se află în stare gravă la terapie intensivă.
Astăzi, în Republica Tatarstan a fost decretată zi de doliu.