Președintele Maia Sandu a mers într-o vizită în capitala Poloniei, acolo unde se află și președintele Statelor Unite. De acolo, alături de alți lideri europeni urmărește discursul pe care îl susține Joe Biden chiar în acete momente.
Se pare că șeful statului este o figură importantă la acest eveniment, fiind și în primul rând din fața scenei din Grădina Castelului Regal din Varșovia. Cel puțin asta a dat de înțeles oficialul american, care a salutat-o pe Maia Sandu, iar mulțimea a aplaudat-o.
”Ne dorim ca și oamenii din Moldova să trăiască în libertate. Poporul Moldovei își apără drepturile, cer libertate și independență, sunt mândru că sunt alături de președintele Sandu și de poporul Moldovei”, a declarat Joe Biden încă de la începutul discursului său.
Joe Biden a ajuns ieri la Varșovia, după o vizită-surpriză de câteva ore petrecute în Kiev.