Maidanul, în 10 fotografii sugestive. AŞA arată centrul Kievului acum
Şanse pentru pace în Ucraina. Liderii opoziţiei şi preşedintele ţării au încheiat un armistiţiu. Astfel, Victor Ianukovici a fost de acord să reînceapă negocierile pentru a pune capăt vărsărilor de sânge şi pentru a stabiliza situaţia din ţară. Astăzi, în ţara vecină este zi de doliu în memoria celor 26 de victime ale violenţelor.
Noaptea a fost relativ liniştită la Kiev. Peste 10 mii de oameni au rămas în Piaţa Independenţei pentru a protesta. Manifestanţii au intonat imnul naţional şi au incendiat cauciucuri. Ei spun că vor pleca acasă doar după demisia preşedintelui Victor Ianukovici.

Din cauza violenţelor, Guvernul a instituit stare de asediu. Şcolile, magazinele şi băncile din Kiev au fost închise.
Acţiuni de solidaritate cu opoziţia din Ucraina au avut loc în Marea Britanie, Statele Unite şi Canada. În bisericile ucrainene din aceste ţări au fost oficiate slujbe de comemorare a victimelor violenţelor.
- Zeci de mii de ucraineni au ieşit din nou în Piaţa Independenţei din Kiev pentru a cere demisia preşedintelui Victor Ianukovici
- Ultimatumul nu-i sperie. Protestatarii din Kiev nu demontează baricadele aşa cum le-a cerut preşedintele Victor Ianukovici
- Imagini emoţionante. Interpreta Janna Friske este de nerecunoscut după tratamentul primit în New York