Măiestrie şi artă la Târgul Olarilor de la Iurceni. Cei mai valoroşi creatori, răsplătiţi cu diplome şi premii băneşti
Sute de oameni au urmărit cum roata şi măiestria olarului transformă o bucătă de lut într-un vas. S-a întâmplat la Târgul de specialitate din satul Iurceni, raionul Nisporeni. Acolo şi-au dat întâlnire meşteri populari şi amatori de artă meşteşugărească din Moldova şi România. Cei mai valoroşi creatori au fost răsplătiţi cu diplome şi premii băneşti.
Cea mai prestigioasă este menţiunea „Ion Arseni”, distins olar local şi care ar fi îmlinit anul acesta 102 ani de la naştere.
"Am venit cu lucrări din ceramică executate de mine împreună cu soţia, este una din cele mai frumoase ceramici din România. Din păcate am venit cu puţine vase, văd că lumea este iubitoare de ceramică", a menţionat un olar din România.
Femeile prezente la eveniment s-au arătat interesate de oale, iar bărbaţii au ales să cumpere suvenire.
"Am procurat trei oliţe pentru mâncare sănătoasă", a afirmat o cumpărătoare.
Primarul satului Iurceni, unde are loc Târgul olarilor, spune că evenimentul merită să fie organizat şi promovat.
"Avem un centru de creaţie pentru şcolarizarea copiilor pentru domeniul lutăritului. Ar fi greşit ca să dispară acest meşteşug din sat, este o tradiţie veche pe aceste meleaguri", a explicat Gheorghe Saracovici, primarul din Iurceni.
Potrivit organizatorilor, la festival participă peste 100 de meşteri populari. Preţul obiectelor variază între 10 şi 2.000 de lei.